Prima parte o gasiti aici
<< Și de-a soarelui caldura
Voi fi roșie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ți astup cu dansul gura>>
- Mihai Eminescu -
Dupa crepuscul, cerul s-a aprins ca un brad de Craciun. Pe oriunde am umblat, cer instelat ca-n Retezat n-am mai intalnit –daca ai intinde mana, ai putea atinge fiecare stea… Liniste. Doar cate un brotăcel deranja tacerea de templu, și bineinteles, nelipsitul vecin de cort, care sforaia de numa’ numa’.
Dimineața in jur de 5:00 s-au aratat primele raze de lumina. Soarele, prea somnoros la acea oră, se ascundea încă după varfuri. Dar lumina se revarsa încet peste creste. Explozia vietii, a diminetii, ca o inviere. Cu regret am strâns cortul, sacii de dormit, ne-am mai uitat o data și am început cu tristețe drumul înapoi spre casa. Eram deja cu capul în nori. Crestele erau învaluite de nori pufoși, alergand uneori grabiti, alteori amenintatori, prin vazduh. Începuse sa picure marunt, dar același munte care ne-a iubit suficient până atunci, ne-a protejat și în continuare.
Cineva imi spunea odata ca merge pe munte sa se întalneasca cu Dumnezeu. Ei bine, timp de doua zile am fost mai aproape de Dumnezeu, iar muntele pe care l-am iubit și l-am admirat tot drumul, cu micile si imensele lui miracole, ne-a luat sub mantia sa protectoare și ne-a invaluit in frumusețea lui, de padure renascuta la viața, în care ceața prinsese parca o culoare verde și crețisoara tranformase intr-un covor de perle picurii mari de apa. La 8pm, când am ajuns în stația de microbuz, a început sa ploua torențial.
- text Elena Mihoc -
beautiful photos and lovely colours