Sunt roman. Iubesc muntii si iubesc frumusetile acestei tari. Cuvintele nu sunt punctul meu forte, tocmai de aceea las atat de des imaginile sa vorbeasca pentru mine. Acum e insa prea mult : nu pot sa nu deplang felul cum ne tratam comorile, ca natiune. Si vorbesc de Bucegi…de cand ma stiu, nu mi-a fost dat sa vad un munte mai murdar, mai lasat de izbeliste, mai prost administrat. Si cica ar fi rezervatie naturala (eu, sincer, n-am vazut un ranger in 6 zile de traseu), cel putin in platoul Babele.
Nu mai urcasem spre Babele de ani buni. Iar ceea ce mi s-a dezvaluit ochilor, m-a lasat fara cuvinte. Gunoaie aruncate in nestire, vesnicele PET-uri cu care romanii au decis sa-si decoreze natura (poate in locul florilor rupte si distruse cu atata usurinta), ambalaje de la toate formele si gusturile de snacks-uri ce ticsesc supermarketurile, urmele de sezon ale trecerii fiintei supreme, homo sapiens – pepeni, porumb fiert, resturi variate de fructe…toate aruncate in nestire printre monumente de patrimoniu, unice in panorama montana mioritica: Babele si Sfinxul.
Sa tac, caci oricum nu se schimba nimic, mi-ati zice?
Formatiuni geologice unice, asaltate de asa-zisii turisti de-o proasta crestere halucinanta, rezista cu stoicism eternitatii. Nu stiu inca pentru cat timp…Ajuns in platou, te izbeste aceeasi imagine in antiteza: munca timpului ce, cu mainile vantului, a ploii, a ingheturilor si dezgheturilor repetate, a dat nastere eternitatii clipei. Si oamenii, urcati pe munte in slapi, cu telefonul mobil pus pe post de jukebox, cantand un soi de ne-muzica lalaita, a unei voci scapate parca de la castrare…vorbesc de manele. Autoturisme 4×4 ce aduc, contra unei sume nu lejere, indivizi rotunzi, ca doar aceasta balta de seu, purtata cu mandrie, nu e privita la romani ca sursa infinita de boli, ci de bunastare.
Cum sa tac? Toti, absolut toti, escaladeaza Sfinxul, Babele, si restul formatiunilor geologice din platou, in pofida tuturor afiselor ce mentioneaza clar: “INTERZISA ESCALADAREA!”. Nu stiu, poate ca nesimtirea le face invizibile. Si totul pentru stupidul instantaneu cu zambet cretin, sau figuri de diva, pentru a se lauda apoi cunoscutilor: “Uite, am fost si aici!” O lugubra lista de obiective de vazut intr-o viata, pe care bifezi: “Check! M-am catarat si pe asta”.
Vorbim de formatiuni compuse din roca sedimentara, nu foarte dura, chiar friabila. Daruri pe pamant romanesc. Daruri ce, administrare la nivel national cu inteligenta si interes, ar situa Romania in pollposition-ul turismului european(si cred ca stiu ce vorbesc dupa zece ani de munca in management turistic).
Poate multi alti au lasat cerneala sa curga peste aceste vandalisme in numele turismului de masa. In mod sigur nu sunt singurul. Sa ma iertati, va rog, daca v-am plictisit sau deranjat.
Ce sa-i faci, dom’le? Asta e, suntem romani!
Si tot despre distrugere si nepasare, de data asta in FAGARAS!
