Neclintitii munti albastrui zariti departe…
De la mine la ei, sub briza, padurea smaltata
In verde si galben si-n alte culori pestrite
Se valureste confuz.
Fragila ca o tija de papaie e si aceasta clipa
Ce ma sustine pe mine. Nu vreau nimic.
Ce importanta are scrupulul gandirii
In balanta vietii ?
Asemenea padurii, pestrit si eu, tot ca ea,
Exterior mie insumi, ma daruiesc, fiu
Ignorat al haosului si al noptii
in aceasta vacanta-viata mea.
