Adorm adanc muntii, şi noaptea-i netezeşte, Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă. Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte, Broboane mari de rouă. Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare Cu apele la vale. Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime. Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată, Şi cată-n adâncime.
You can find us on Facebook to share together the unbelievable world of photography!
