[ . . . ]
Iesind din incinta Arsenalului dupa cina, Giustiniani decise sa se ascunda intr-una dintre ambarcatiunile legate pe canal, la mica distanta de poarta de intrare, si incepu sa supravegheze piateta.
Multe ore trecura in asteptare, dar, dupa ora 1 noaptea, printre ropotele de ploaie din casele vecine, calare pe un arc de foc, batranul negutator se materializa la picioarele statuii sezande a imensului leu. Printr-o vraja, imobiliza intr-o clipa garzile Arsenalului, inghetandu-i in pozitia in care se aflau, incercui statuia si, trecandu-si degetele osoase peste inscriptiile antice de pe umarul acesteia, le pronunta cu voce raspicata. Un imens glob luminos aparu instantaneu in varful portii Arsenalului, iar din el un fulger lovi din plin giganticul leu.
Capitanul ramase mut de uimire: lent, masiva statuie de piatra se transforma intr-un inspaimantator animal gigantic in carne si oase. Chiar in acel moment se auzira voci in apropiere, si Giovanna, insotita de prietena ei, se ivi de pe o straduta.
In timp ce din imensul glob un al doilea fulger izbea in plin o a doua statuie a unui leu, primul, coborat deja de pe piedestal, insfaca una dintre femei, in timp ce cealalta, paralizata de frica, nu reusea sa urle sau sa se miste. Batranul, aflat in imediata vecinatate, observa intreaga scena impasibil.
Giustiniani, facand apel la intregul curaj de care dispunea, trase spada din teaca si iesi din ascunzatoare, tocmai in clipa in care al treilea fulger lovea al treilea leu, iluminand o intreaga scena de cosmar: primul leu sfasia corpus Jolandei, sangele ei umpluse piateta, iar al doilea se repezea spre cealalta femeie.
Batranul abia a avut timp suficient sa se intoarca, cand capitanul, rapid, ii infipse spada in inima. Un urlet inspaimantator si o lumina orbitoare au invadat noaptea, apoi, ca-ntr-o vraja, sub ploaia torentiala, totul se risipi. Statuile imobile ale leilor, fara viata, corpus sfartecat al femeii pe dalele de piatra, Giovanna prabusita si muta de teama, spada innegrita a capitanului cazuta pe jos – iata ce ramase din intreaga scena. Nici urma de batranul negutator, doar o inima de piatra langa spada; tocmai cu acea inima de stanca in piept reusea batranul sa transforme piatra in carne.
Revenindu-si din transa, garzile se repezira sa-si ajute superiorul, in timp ce capul celui de-al treilea leu, inca viu, se zbatea si ragea, prizonier al corpului de piatra. Fara sa se gandeasca de doua ori, Giustiniani puse mana pe arma si izbi capul statuii. In loc sa se prabuseasca, acesta se inalta cativa metrii, si, cu un ultim raget, esploda, imprastiind prin intreaga piateta o materie negricioasa.
Asupra intregii intamplari autoritatile au instalat o cortina a tacerii.
Investigatii ulterioare – conduse si in casa batranului – au demonstrat ca acesta era un vrajitor, nu doar un camatar.
Inselat fiind de tanarul Zanchi intr-o afacere, nascocise o complicata razbunare, diabolica si atroce, implicand intr-un moment initial doi nevinovati, pentru a abate cursul anchetei si-a putea trai nebanuit in Venezia. Nu reusise in schimb s-o pacaleasca pe nevasta lui Zanchi, ale carei suspiciuni si vehementa il obligasera sa se demascheze. Giovanna, pe de alta parte, n-a mai apucat sa se bucare de moartea batranului: mintea sa, prada scenei de cosmar la care asistase, a cedat, si-si sfarsi zilele intr-un ospiciu de nebuni.
In ceea ce priveste a treia statuie, decapitata, capul a fost rapid inlocuit, si se poate cu usurinta observa si-n zilele noastre.
“Leggende veneziane e storie di fantasmi”
Alberto Toso Fei
