Beginning of Venetian mosaics

Beginning of Venetian mosaics by Bogdan D Photographer

Advertisements

Underneath the sunset sky

Underneath the sunset sky by Bogdan D Photographer

Winter in the village

Winter in the village by Bogdan D Photographer

„Satul copilăriei mele era întocmai ca toate satele de dinainte de război. Aşezat de-a lungul unui fir de apă, cu case josuţe, făcute din nuiele pe furci, cu acoperiş din ocoloţi. Toate casele erau construite cam la fel. Uneori gospodarii le ridicau singuri, dar cel mai adesea erau zidite prin clăci, la care lua parte tot satul: vara, se făcea lut, călcătură vârtoasă, bărbaţii suflecau mânecile şi care lipea lutul de nuiele, care netezea pereţii, care punea podul. Femeile pregăteau mâncare multă şi când te uitai, casa era ridicată într-o zi! În luna lui cuptor aşteptau să se usuce, pe urmă îi puneau acoperişul şi apoi se putea trăi într-însa.
Pe vatra satului era o bisericuţă veche de lemn, unde se adunau duminica toţi gospodarii. Oamenii erau credincioşi, era lucru de ruşine să nu fii la slujbă de sărbători.
Şi acasă, rugăciunea stătea întâi de toate. Bunica mea avea rânduiala ei în fiece dimineaţă şi seară – să fi ars satul, să fi ars casa că ea tot n-ar fi renunţat la rugăciune! După ce termina să se roage, se aşeza, îşi pieptăna părul negru ca pana corbului, îl prindea în foflic şi după ce încheia tot ritualul acesta: hai la lucru! Se ducea la cuptoraşul de piatră şi lut din faţa casei şi acolo îşi făcea munca ei toată ziua: două-trei măligi pe zi – măligă cu scrob, măligă cu peşte, măligă cu jumeră, măligă cu brânză de oaie – ca tot românul de pe la noi. În zilele de sărbătoare era altă tocmeală, că sărbătorile la noi erau sfinte. Sâmbăta, pe la chindii, când soarele se dădea în jos de trei suliţe, bunicul se ducea, cosea lucernă, aducea mâncare pentru cai, pentru vite, ca să nu aibă de cosit duminica. Bunica, la fel, făcea mâncare din vreme, iar dimineaţa mergeam toţi la biserică.
Oamenii pe atunci nu aveau multă ştiinţă de carte, traiul lor curgea firesc, după datul vieţii. Multe ştiau a le face din firea lucrurilor. Bunelul, de pildă, nu ştia agronomie multă, însă ştia precis când să semene păpuşoiul. Primăvara, numai ce-l auzeam că-mi spunea:
– Hai şi-om vedea dacă-i de semănat!
Pe pământul nostru era o cruce mare de piatră, puţin prăvălită pe o coastă. Bunelul făcea o ţigară din pănuş de păpuşoi, se aşeza pe piatră şi pufăia ţaharca, o pufăia, o pufăia şi la un moment dat se ridica:
– Hai acasă, că nu-i de semănat!
Şi mă întrebam: cum de ştia? Pe urmă mi-am dat seama de unde-i venea ştiinţa: piatra era rece, lui nu-i trebuiau studii academice ca să priceapă că-i prea frig pentru semănat.
Oamenii din sat erau mai toţi gospodari cu inimă bună, însă se găseau şi din ceilalţi, ca peste tot. Erau şi hoţi mărunţei, găinari, erau şi hoţi de drumul mare. Aceştia din urmă, mai ales, spiritual vorbind, erau condamnaţi definitiv, erau respinşi total de către sat. Nu-i sufereau nicăieri, nu erau poftiţi la nunţi, la cumetrii, nu erau chemaţi la clăci.
Majoritatea ţăranilor erau însă la locul lor, oameni cu respect pentru tradiţii. Când veneau sărbătorile de iarnă sau Sfintele Paşti, în sat cobora parcă împărăţia cerului pe pământ. Să fi auzit la Crăciun câte colinzi frumoase legate de numele Mântuitorului, câte urături şi datini… Sărbătoarea sărbătorilor era însă Paştele. Învierea Mântuitorului pentru toţi era minunea minunilor! Oamenii credeau şi nădăjduiau că va fi şi pentru ei această Înviere. Cum va fi însă, nimeni nu ştia, şi de aceea moartea era privită cu frică. De cum se vestea în sat că cineva, fie de boală, fie de bătrâneţe, e pe cale să plece, veneau toţi să îşi ia iertare de la dânsul şi-i străjuiau în preajmă să-i ţie lumânarea, că se socotea păcat să mori fără lumânare.
Cununiile se făceau şi ele după datină. Se luau şi cu flăcăi ori cu fete din alte sate, numai să fie din gospodari cu nume bun. Dacă fata nu era fată, a doua zi, când se juca cearceaful, era mare scandal, chiar şi despărţire era. Se mai întâmplau şi dintr-astea, că de la Eva până acum omu-i păcătos şi patimile trupeşti se încaieră cu sufletul omului…”
-Ion Moraru-

The making of polenta

During Easter, the inhabitants, called momarlani, of Jiu valley, in Transylvania, prepare feasts to honor the ancestors, and everyone is welcomed. Polenta made the traditional way, sheep stew, sauerkraut, plum brandy…

The making of polenta by Bogdan D Photographer

The people of the sand

Gallery

This gallery contains 40 photos.

Ei erau beduini, iar aceste spatii pustii ale desertului, fara umbra sau adapost, constituiau tara lor natala. Oricare dintre ei ar fi putut munci in gradinile de pe langa Salalah, insa cu toiti ar fi dispretuit aceasta viata. Printre beduini, … Continue reading

Rate this:

Gradina Miracolelor, Dubai

Gallery

This gallery contains 25 photos.

Gradina Miracolelor, caci altfel nici n-ar putea fi numita, din Dubai a transformat complet peisajul arid si sterp al desertului din Emiratele Arabe. Sa gasesti aici una dintre cele mai mari gradini florale din lume te lasa cu gura cascata … Continue reading

Rate this:

Caffe Flore, pe inserat

Gallery

This gallery contains 55 photos.

Concert muzica folk si lectura operei dramaturgului I.D.Sirbu, cu artistul Zoltan Octavian Butuc @ Caffe Flore, Petrosani   “… A bătut odată, a bătut de două ori, abia la a treia bătaie s-a auzit muntele mișcînd. S-a deschis o poartă … Continue reading

Rate this: